Afacerile din România, surprinzător de performante: cum stăm față de SUA, restul Europei

de: Alexandru Puiu
08 10. 2021

Când vine vorba de situația financiară a românilor, statisticile sunt departe de a fi îmbucurătoare. Cu toate acestea, există câteva lucruri care se pare că merg bine la noi, cel puțin din punct de vedere statistic.

Piața de capital din România trece printr-o perioadă foarte bună. A crescut cu nu mai puțin de 29% în primele nouă luni ale anului, din prisma indicelui BET și cu nu mai puțin de 35,6% conform BET-TR, ce include și dividendele. Valorile de mai sus au fost confirmat de Bursa de Valori București, conform Agerpres.

România, față de America, la business

Comparativ cu situația de la noi, S&P 500 s-a bucurat de un avans de 14,7% în aceeași perioadă de nouă luni. Pe de altă parte, indicele european STOXX600 a ieșit în față cu un plus de 14%. Revenind însă la situația din România, valoarea tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a ajuns la 13 miliarde lei, +4,2% faţă de primele nouă luni ale anului anterior.

„Piaţa de capital din România a înregistrat creşteri semnificative în primele nouă luni ale anului, iar companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au reuşit să obţină performanţe importante în raport cu alte pieţe dezvoltate. Aceste rezultate au fost obţinute într-un context ambivalent: pe de-o parte, s-au intensificat incertitudinile generate de pandemia de coronavirus şi estimările privind o creştere accelerată a inflaţiei, iar pe de altă parte piaţa de capital românească s-a remarcat printr-o efervescenţă a listărilor şi a căpătat mai multă consistenţă prin extinderea numărului de companii prezente în indicii internaţionali.

Per ansamblu, investitorii au alocat resurse financiare consistente către piaţa de capital românească, unde valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la aproape 13 miliarde lei, echivalentul a 2,6 miliarde euro, în creştere cu 4,2% faţă de primele nouă luni ale anului anterior”, se arată în comunicatul Bursei de Valori București. În practică, indicele principal BET a avansat cu 3,8% doar în luna septembrie, iar indicele BET-TR, care include şi dividendele, a crescut cu 4,5% în aceeaşi perioadă de timp.